persoanele cu dizabilități localizate la nivelul mâinilor sau a picioarelor sunt scutite de la plata contravalorii serviciilor rar numai dacă îndeplinesc simultan următoarele condiţii: vehiculul este înmatriculat în românia la data efectuării prestaţiei rar, pe numele persoanei care deţine un certificat de încadrare într-un anumit grad de … Persoane cu dizabilitati. PERSOANE CU DIZABILITĂȚI. Înainte de călătorie. În vederea călătoriei cu avionul, solicitaţi asistenţa specială din momentul rezervării biletului. Agentul responsabil de îmbarcare va fi prevenit din timp asupra tipului de asistenţă necesară, iar dumneavoastră veţi fi asistat de o persoana calificată Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități a fost publicată în Monitorul Oficial al României (Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010) și a intrat în vigoare. [2] Convenția obligă părțile să se asigure că persoanele cu handicap își pot exercita drepturile pe deplin, în condiții de egalitate cu toți ceilalți cetățeni. Indicator autocolant , Persoane cu dizabilitati , 15 x 15 cm în stoc PRP: 2500 Lei 14 99 Lei Adauga in Cos Maner ajutator cada, pentru varstnici, persoane cu dizabilitati, CMX-7941 (2) ultimele 3 produse 169 99 Lei Adauga in Cos Maner pentru cada 30 cm, persoane cu dizabilitati, inox (1) în stoc PRP: 11662 Lei 70 21 Lei Adauga in Cos Persoanele cu handicap scutite de taxa auto. Tema scutirii de la plata taxei de înmatriculare auto pentru persoanele cu handicap are o istorie îndelungată și destul de controversată, în principal datorită numeroaselor decizii legislative contradictorii luate de autorități de-a lungul timpului. în baza acestor prevederi legale și în considerarea oportunității și eficienței impunerii unor măsuri în beneficiul persoanelor cu dizabilități, autoritatea a stabilit o serie de măsuri adresate persoanelor cu dizabilități, astfel cum se regăsesc acestea în textul deciziei președintelui ancom nr. 160/2015, cu modificările și completările … GE05bH.

auto persoane cu dizabilitati